31 ianuarie 2013

MINISTRUL APARARII NATIONALE IN GARNIZOANA CRAIOVA

Comunicat
În data de 31 Ianuarie 2013 la sediul Primăriei din Craiova a avut loc o întâlnire între conducerea SCMD Filiala Dolj şi a Asociaţiei Militarilor ProConcordia cu ministrul apărării, Mircea Duşa. Întâlnirea a avut loc la iniţiativa celor două organizaţii ale militarilor rezervişti şi a asociaţiei ROMIL, cu ocazia vizitei pe care Ministrul Duşa a făcut-o în garnizoana Craiova unde a participat la o activitate de bilanţ a Comandamentului Brigăzii 2 Rovine dar şi la semnarea unor documente privind un contract al fabricii de avioane din Craiova cu Ministerul Apărării. La organizarea întâlnirii a avut o parte de „vină” şi doamna Primar Lia Olguţa VASILESCU căreia îi mulţumim şi pe această cale.
Cu ocazia acestei întâlniri au avut loc unele discuţii din păcate foarte scurte datorită timpului foarte condensat al vizitei, dar organizaţiile militarilor au înaintat domnului Ministru un material privind unele probleme ale militarilor, printre care :
-     Necesitatea rezolvării urgente a situaţiei care trenează în revenirea la normal a pensiilor diminuate abuziv;
-         Adoptarea în această sesiune parlamentară a noii Legi a Pensiilor militare de stat;
-      Aplicarea nediscriminatorie a prevederilor HG-S 1019/2010;
-     Tratament nediscriminatoriu pentru toate asociaţiile militarilor din partea Ministerului Apărării Naţionale în toate aspectele şi activităţile ce au loc cu diferite ocazii;
Cu această ocazie domnul ministru a dat răspuns pe scurt unor probleme punctuale, după cum urmează:
1.       În ceea ce priveşte emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă pentru aducerea pensiilor celor cărora le-a scăzut la cuantumul din 2010, acest obiectiv nu face obiectul activităţii domniei sale, deoarece „până nu clarifici legislativ problema pensiilor, restul sunt cârpeli” ;
2.       Importantă este realizarea unei Legi corespunzătoare, a unui cadrul legislativ fundamentat juridic şi aplicat corespunzător în ceea ce priveşte pensiile militare, obiectiv care deja a fost iniţiat. În acest sens o comisie a ministerului va lucra împreună cu specialişti din Ministerul Muncii pentru realizarea unui proiect de lege care în momentul în care va fi finalizat va fi supus dezbaterii asociaţiilor pensionarilor militari;
3.       Acest proces este programat pentru această sesiune parlamentară, având prevăzute fondurile necesare acestui proiect;
4.       În ceea ce priveşte proiectul de lege iniţiat de domnului Dobriţoiu, prin comisia condusă de doamna Simona Sîrbu, domnul ministru Duşa a menţionat că are în vedere acel proiect se va concentra pe un proiect la care va coopera cu ministerul muncii.
5.       Va continua auditul pentru verificarea unor aspecte din activitatea Ministerului şi structurilor acestuia pentru a vedea în ce măsură şi unde trebuie acţionat. Nu se poate hazarda în declaraţii vizavi de un aspect sau altul până nu cunoaşte situaţia în profunzime.
Preşedintele Filialei 1 Craiova a SCMD
Col.(r)
Ioan Mişu NAON